Superstaruri ale atletismului mondial se vor întrece în septembrie la Brașov Running Festival
Au început înscrierile pentru cursele de amatori
- Brașov Running Festival va avea loc în 9-10 septembrie 2023 și va reuni atleți din top 20 mondial
- Evenimentul reunește două curse dedicate profesioniștilor - tRUNsylvania International 10K și European Road Mile
- Premiile competițiilor dedicate atleților profesioniști depășesc 50.000 de dolarisome text
- Toți amatorii care doresc să se bucure de mai mult decât o cursă de alergare se pot înscrie pe brasovrun.ro
- Peste 3.000 de alergători și zeci de mii de spectatori sunt așteptați la cel mai important eveniment atletic al anului în România
- Competiție sportivă de top și festival la un loc – 3 scene și numeroase concerte în 2 zile
- Curse speciale pentru copii, femei pe tocuri și persoane cu dizabilități
Brașov Running Festival, singura și prima competiție de alergare pe șosea din România certificată World Athletics Elite Label, dar și unica de acest fel din zona de Sud-Est a Europei, lansează cea de-a treia ediție și dă startul înscrierilor. Evenimentul va avea loc la Brașov, în cartierul Coresi, în perioada 9 – 10 septembrie 2023. Acesta va cuprinde curse dedicate amatorilor, dar și două curse certificate dedicate atleților - profesoniști tRUNsylvania International 10K și European Road Mile.
„Brașov Running Festival se apropie de încă o ediție și suntem mândri că, deja, acest eveniment devine o tradiție nu doar pentru zona de centru a țării, cât și la nivel național și chiar pentru atleții și pasionații de alergat de peste hotare. Ca și în anii anteriori, vedeta competiției va fi cursa tRUNsylvania International 10K, feminin și masculin, unde, și de această dată, se vor alinia la start atleți din Top 20 mondial”, a declarat Daniel Santa, directorul competiției.
Potrivit afirmațiilor sale, Brașov Running Festival a devenit, încă de la prima ediție, un eveniment relevant pe harta mondială a atletismului. Certificarea Elite Label, acordată de World Athletics (Federația Internațională de Atletism) confirmă nivelul de organizare de top, competiția de la Brașov fiind alături de doar alte 20 de astfel de evenimente sportive la nivel european. De asemenea, evenimentul a pus deja Brașovul pentru prima dată pe harta internațională a atletismului, fiind membru al AIMS – The Association of International Marathons and Distance Races.
„The course chosen for the tRUNsylvania International 10K professional race proved to be one of the fastest in the world, placing Brașov Running Festival in 10th place among the road running races in the world in 2022, surpassing famous races such as from New York, Boston, Madrid, Rome, Istanbul or Paris. This aspect makes the event highly desired by the great athletes of the world who want to break new records", said Daniel Santa.
De altfel, în ediția anterioară, 3 din cele mai rapide 10 rezultate pe 10 KM din toate timpurile au fost realizate în cadrul cursei de la Brașov, iar recordul mondial la proba feminină de 10 KM a fost ratat pentru doar 6 secunde.
Evenimentul din acest an va cuprinde și o cursă dedicată special atleților profesioniști europeni, pe un traseu de 1 milă - European Road Mile. Ca și în edițiile anterioare, premiile oferite alergătorilor profesioniști din cele două curse dedicate vor însuma peste 50.000 de dolari.
În ceea ce privește întrecerile pentru amatori, acestea vor fi dedicate atât adulților, cât și juniorilor (restricționat pers. născute după 1 ian. 2007) și copiilor (restricționat pers. născute după 1 ian. 2010 / 2012). Astfel, în prima zi a competiției vor avea loc competițiile pentru juniori și copiii, de 3.000 M, 1.200 M și 800 M, cât și o cursă dedicată exclusiv femeilor (Cursa feminină pe tocuri). În cea de-a doua zi a evenimentului vor avea loc cursele de amatori de 5 si 10 KM, dar și cea dedicată persoanelor aflate în scaun cu rotile.
”Brașov Running Festival este mai mult decât o competiție sportivă. Este locul care reunește atleții de top, care luptă pentru a doborî recorduri, dar și locul în care copiii, tinerii și adulții amatori au șansa de a alerga într-un cadrul organizat conform celor mai înalte standarde mondiale. Mai mult de atât, Brașov Running Festival este o ocazie de a aduce aproape mii de spectatori care pot lua parte la concerte și activări inedite”,
a subliniat Daniel Santa.
Anul acesta, Brașov Running Festival își propune să reunească peste 30.000 de spectatori din întreaga țară, dar și de peste hotare, iar competiția va putea fi urmărită live pe întreg mapamondul.
Program 09 Septembrie
17:30 – Start 3000m juniori – băieți
*17:50 – Start 3000m juniori – fete
18:30 – Start 800m copii – fete
18:50 – Start 800m copii – băieți
19:10 – Start 1200m copii – fete
19:30 – Start 1200m copii – băieți
20.30 – Ceremonia de premiere – copii
21.10 – Start Elite Road Mile – European professional athletes
21.30 – Concerte în aer liber
Program 10 Septembrie
09.30 – Start 5000m cursă în scaun cu rotile
10.00 – Start cursă OPEN 5K
11.00 – Start professional 10K race (B+G)
12.30 – Start OPEN 10K race (B+F)
14.00 – Ceremonia de premiere
14.15 – Concerte în aer liber
Înscrierile sunt deja deschise pentru sportivii amatori și copii care pot alege între distanțe de 5KM și 10KM pentru adulți, 800m,1200m și 3KM pentru copii și juniori aici: www.brasovrun.ro.
Atleții profesioniști (sportivi legitimați) care doresc să participe în cursele de elită (Brașov tRUNsylvania International 10K, European Road Mile (o milă), BRF 3K juniori sau BRF 5K) sunt rugați să trimită o solicitare la elite@brasovrun.ro.
Mai multe despre ediția din acest an puteți găsi aici
Detalii despre cum s-a desfășurat Brașov Running Festival 2022 puteți viziona în aftermovie-ul de aici:
Despre Brașov Running Festival
Brașov Running Festival este un eveniment dedicat alergării, organizat în Brașov, începând cu 2021. Acesta cuprinde o cursă anuală de alergare pe șosea de 10km, acreditată World Athletics Elite Label, intitulată ”tRUNsylvania International 10K”. Dincolo de aceasta, competiția conține o multitudine de alte curse destinate amatorilor, dar și profesioniștilor.
Cursele se desfășoară pe o buclă cu o lungime de 3.494 m, folosind aceeași linie de sosire, dar având puncte de plecare ce variază în funcție de lungimea etapei.
Cursa inaugurală de 10K a avut loc pe 26 septembrie 2021 și a fost câștigată de alergătorii kenyeni Peter Mwaniki Aila și Nelly Jepchumba, cu timpi de 28:39 și, respectiv, 32:11. Performanța lui Aila a fost considerată printre primele 50 din lume la acea vreme, iar cea a lui Jepchumba s-a situat printre primele 30.
Ediția din 2022 a cursei, desfășurată pe 25 septembrie, a adus noi recorduri. Niciodată nu s-a alergat atât de repede în România. Alergătorii kenyeni Nicholas Kimeli și Sheila Chepkirui au câștigat proba de 10KM, cu timpi de 26:51 și, respectiv, 30:07. Timpul lui Kimeli l-a consacrat drept al cincilea cel mai rapid alergător de 10 KM din toate timpurile, iar Chepkirui a ratat pentru doar șase secunde doborârea recordului mondial la femei pe 10 KM.